Utile

Companiile din domeniul turismului pot beneficia de sprijin financiar conform ordonanței de urgență adoptată recent de către guvern

Ordonanța de Urgență adoptată de către executiv în data de 30.12.2020 privind spijinirea companiilor din domeniul turismului sensibil afectate de pandemia de COVID-19, a fost publicată în Monitorul Oficial.

Operatorii economici din domeniul turismului, structuri de cazare, structuri de alimentație și agenții de turism, vor putea obține finanțare prin intermediul schemei de ajutor de stat din fonduri publice naționale și/sau din fonduri externe.

Astfel, aceste fonduri nerambursabile, acordate beneficiarilor sub forma unor granturi, vor putea acoperi un cuatum de 20% din pierderea cifrei de afaceri sau din rulaj, suferită în anul 2020, comparativ cu anul 2019.

Beneficiarii schemei de ajutor de stat fac parte din următoarele categorii:

  1. Agențiile de turism licențiate care desfășoară activități conform codurilor CAEN: 7911, 7912, 7990,
  2. Structurile de primire turistice cu funcțiuni de cazare clasificate, care desfășoară activități conform codurilor CAEN: 5510, 5520, 5530, 5590,
  3. Structurile de alimentație, care desfășoară activități conform codurilor CAEN: 5610, 5621, 5629, 5630.

Sunt alocați 500 milioane euro (echivalentul în lei), pentru acordarea de fonduri în acest scop.

Un potențial beneficiar care activează in domeniul turismului, având unul dintre codurile CAEN menționate mai sus poate primi individual o valoare maxima de 800.000 euro, conform ordonanței aprobate.

Se estimează un număr de 73.211 de beneficiari, dintre care 15.168 structuri de cazare, 52.583 structuri de alimentație și 5.460 agenții de turism.

Ordonanța de Urgență poate fi consultată aici (Monitorul Oficial 31.12.2020/Partea I/1330/pag. 2-6).

 


sursa: www.fonduri-structurale.ro

Contact Asociația Întreprinzătorilor Maramureș

Sediul social: Str. 1 Mai nr. 25, Baia Mare, jud. Maramureș email: office@patronatmm.ro Tel: +40.747.078.269
Copyright © 2024 l Asociația Întreprinzătorilor Maramureș membru al Uniunii Naționale a Patronatului Român